De câte ori nu ni s-a întâmplat să trecem și noi prin asta? Adică să credem că ceilalți sunt mai fericiți decât noi, ceea ce ne sporește și mai mult nefericirea? Noi vedem doar exteriorul din celălalt și automat credem că altora le merge mult mai bine decât ne merge nouă, când de fapt nu ar trebui să invidiem pe nimeni, pentru că nu știm ce e sufletul omului, nu știm ce gânduri îi trec prin cap. Fiecare are tendința să arate tot ce are mai bun în afară și să-și ascundă problemele. Iar noi când vedem un astfel de om credem că este mult mai fericit decât noi, pentru că asta ne arată. Dar dacă atunci când e singur îi vine să se dea cu capul de pereți? Noi nu avem cum să vedem și să știm acest lucru, pentru că nouă ni se arată numai o mică parte a realității. Așa cum dintr-un iceberg vezi numai o parte, așa vedem și numai o parte din oameni. Și partea care stă ascunsă e mai mare decât partea care se arată.

Ar trebui să nu mai credem chiar tot ce vedem și ce auzim, să nu-i mai ridicăm în slăvi pe ceilalți și să nu mai fim atât duri cu noi înșine.