Pentru a identifica efectele psihologice ale stresului posttraumatic la locul de munca, trebuie sa plecam de la definitia stresului, care poate fi definit atat din perspectiva cauzei, cat si din cea a efectului. In fizica, stresul este acea forta capabila sa produca deformari temporare sau permanente asupra unui corp. In biologie, stresul este definit ca orice poate produce schimbari intr-un organism, cauzeaza dereglari sau reglari ale proceselor legate de acel organism.

Din punct de vedere psihic, stresul este o reactie psihologica la solicitarile inerente ale factorilor de stres, reactie care are potentialul de a face o persoana sa se simta tensionata si anxioasa pentru ca nu este in stare sa faca fata acestor solicitari. Selye nota ca stresul este „raspunsul organismelor vii la o solicitare de orice natura" (Selye, 1974, p.123). „Stresul este o stare de tensiune ce ia nastere atunci cand o persoana raspunde cererilor locului de munca, familiei si altor surse externe ca si cand acestea ar fi generate de nevoile sale interne, obligatii si autocritica."

Stresul este atat aditiv, cat si cumulativ. Se aduna in timp pana la starea de criza, moment in care apar simptomele. Acestea se pot manifesta psihic prin: iritabilitate, anxietate, scaderea concentrarii, frustrari si ura. Pot aparea si simptome fizice: tensiuni musculare, dureri de cap, dureri de spate, insomnii, hipertensiune. Starea de stres acuta apare cand victimele dezvolta aceste simptome sau altele suplimentare, care pot include un sentiment subiectiv de amortire sau desprindere, o reducere a gradului de constientizare a mediului, o depersonalizare sau o amnezie. Stresul acut poate aparea intr-o luna de la un incident traumatic si se manifesta intr-un interval de timp cuprins intre 48 de ore si 4 saptamani. Dupa o luna, persistenta simptomelor indica prezenta sindromului de stres posttraumatic.

Diagnosticul de stres posttraumatic se administreaza atunci cand simptomele dureaza mai mult de trei luni, iar stresul posttraumatic cronic este definit prin „prezenta simptomelor timp de trei sau mai multe luni''. Stresul posttraumatic intarziat se refera la aparitia pentru prima data a simptomelor la cel putin sase luni de la incidentul traumatic.

Desi orice persoana expusa la un agent stresor poate dezvolta o tulburare de stres acut sau posttraumatic, exista dovezi suplimentare empirice care sugereaza ca exista persoane care se pot confrunta cu ambele forme de stres mentionate mai sus si, uneori, apar efecte negative asupra individului la locul de munca. Factorii de risc care cresc probabilitatea de a fi traumatizat includ genetica, inteligenta limitata, educatia de baza sub nivelul mediu si suport social de nivel minim. In mod similar, boala mintala, in primul rand, apoi viata de familie disfunctionala si antecedentele unei traume cresc riscul de insuficienta functionala in fata unor evenimente traumatice de viata. Dar toti acesti factori au o importanta mica in comparatie cu cauzele stresului posttraumatic; cel mai mare factor de risc de stres sau stres posttraumatic este expunerea la un incident traumatic. In acest sens, exista dovezi ale legaturii intre expunerea la incidente critice si ultima stare de dezvoltare a sindromului de stres sau stres posttraumatic.

Everly (1993) sustine ca, pentru a intelege cu adevarat natura unei traume psihologice, trebuie sa se analizeze problema atat din punct de vedere psihologic, cat si biologic. Exista trei domenii de functionare umana care contribuie la sanatatea fizica si mintala: grija fata de aproapele tau si scopul clar si precis al existentei umane.Atasamentele sunt legaturi cu alte persoane care furnizeaza sprijin, informatii, companie si, cateodata, suport material, cum ar fi cel monetar sau favorurile politice. Scopul clar si precis se refera la un eveniment central sau o valoare care motiveaza o persoana sa participe activ la viata de zi cu zi si ii ofera o cale de iesire din momentele critice. Exemple in acest sens sunt casatoria, nasterea copiilor, avansarile (promovarile) la locul de munca sau voluntariatul in cadrul unor opere de caritate. Aceste trei seturi de competente si resurse il ajuta pe individ sa faca fata problemelor.

Atunci cand apar evenimente traumatice, prin definitie, ele se afla dincolo de controlul victimei. In plus, anumite raspunsuri inadecvate pot insemna incercari ale victimei de a fi din nou stapana pe situatie pentru ca, uneori, aceasta nu are capacitatea de a depasi situatia. Controlul este o manifestare a acestui proces: intr-o stare de super vigilenta, victima incearca sa controleze toate aspectele vietii, pentru a se putea pune la adapost de un posibil al doilea eveniment negativ care i-ar putea ameninta viata si, totodata, de efectele pe care le poate avea acest eveniment asupra activitatilor pe care le desfasoara.

La celalalt pol se afla victima care cedeaza complet si invata sa devina neajutorata, care nu mai poate avea capacitate de decizie. Acest lucru presupune ca victima care nu controleaza o astfel de situatie nu va putea controla nici altele similare. Acesta strategie nu da randament pe termen lung si poate complica viata victimei, creand dependenta. In cele din urma, unele victime par sa castige un anumit control asupra evenimentului traumatic originar prin punerea intr-o situatie similara care a dus la primul incident critic, proces cunoscut si sub numele de constrangere repetata.

Evenimentele traumatice pot sa intrerupa reteaua afectiva a victimei. In primul rand, unele evenimente traumatizante – cum ar fi dezastrele naturale –, pot perturba linia de afectivitate in sanul familiei sau in randul comunitatii si, uneori, pot avea efecte negative atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. In al doilea rand, unele evenimente traumatice sunt atat de dureroase, incat victimele doresc sa se retraga din societate pentru a evita amintirile legate de situatia respectiva.

Varianta retragerii din societate nu este una tocmai buna, chiar daca, pe termen scurt, se obtine o stare de echilibru psihic. Pe termen foarte lung, retragerea poate avea efecte negative asupra individului, lucru valabil si in cazul actelor de violenta comise de alte persoane. In cazul in care autorul actului de violenta poate fi facut responsabil si de ingrijirea victimei, acesteia din urma i se poate dezvolta sentimentul de tradare, sentiment care consolideaza si mai mult dorinta de retragere, de abandon. Se poate intampla ca victimei sa ii fie refuzata afectiunea chiar cand are mai multa nevoie si, in anumite cazuri, poate trai stari de anxietate sau de depresie usoara.

Evenimentele traumatice ilustreaza modul subtil al legaturilor interumane. Multe persoane neagresate sunt speriate de violenta si isi dau seama cat de usor ar putea deveni victime, de aceea isi imagineaza scenarii secundare, lucru care le poate afecta. Pentru a-si restaura sentimentul de securitate, ei dau vina pe victima ca fiind cauza provocarii evenimentului traumatic. Acest lucru ofera nonvictimelor iluzia de control asupra incidentelor critice. Nevoia acestei iluzii este ceea ce le determina sa se retraga, sa dea vina pe victima si sa rupa astfel linia afectiva.

Pierderea scopului – sustinerea unui angajament important in viata este marit de sentimentul de coerenta. Un simt al coerentei in acest caz include si credintele oamenilor conform carora lumea este un mediu sigur si previzibil si ca merita ca omul sa isi investeasca in ea toata energia de care este capabil. Janoff Belman (1992) a cercetat evenimente traumatice care darama aceste afirmatii. Lumea nu este un mediu sigur si care sa merite efortul de a investi.

Stresul determina blocarea alarmei de la nivel cerebral care raspunde de pregatirea corpului pentru actiuni defensive. Sistemul nervos este trezit si hormonii sunt eliberati pentru a ascuti simturile, a accelera pulsul, a creste frecventa respiratiei, a tensiona muschii. Acest raspuns este important pentru ca ajuta in apararea impotriva anumitor situatii. Raspunsul este „preprogramat biologic". Toata lumea raspunde aproximativ in acelasi mod, indiferent daca situatia stresanta este prezenta la locul de munca, in familie, in viata de zi cu zi. Lipsa de frecventa a episoadelor de stres nu pune probleme serioase. Dar cand situatiile stresante nu se rezolva, corpul este mentinut intr-o stare constanta de activare care creste rata de solicitare a sistemului biologic. In cele din urma, apare oboseala sau distrugerea abilitatii organismului de a se repara si de a se apara. Ca rezultat, riscul de boala este iminent.

Victimele unui incident traumatic sunt coplesite de fortele distructive ale unui dezastru natural sau sunt incapabile de a intelege actiunile deliberat negative ale unor indivizi malefici, care se preteaza la violenta. Scopurile traditionale ale vietii par necorespunzatoare si fara sens, iar victimele sunt lasate fara o directie precisa. O discutie complexa despre psihoendoneurologia traumei sau a sindromului de stres post-traumatic, este dincolo de sfera de verificare a acestei lucrari, dar o constientizare a raspunsului fiziologic de baza a victimei s-ar putea dovedi utila pentru lucratorii in evaluarea nivelului de interventie asupra victimelor.

Comentarii recente au subliniat ca fiziologia traumei si a sindromului de stres posttraumatic sunt raspunsuri separate ale corpului, diferite de starile de depresie majora si de factorii stresori de rutina.

O oarecare simptomatologie urmand expunerii la un stres extrem este duplicitara si adesea nu necesita nici un diagnostic. Stresul acut trebuie luat in consideratie numai daca simptomele dureaza cel putin 2 zile si cauzeaza o detresa de deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional ori in alte domenii importante de functionare sau daca deterioreaza capacitatea individului de a indeplini unele sarcini necesare prin definitie. Diagnosticul de stres este adecvat numai pentru simptomele care apar in decurs de o luna de la stresorul extrem, iar pentru cel de stres posttraumatic este necesar sa treaca mai mult de o luna de simptome.

Pentru indivizii care au stresori extremi, dar care prezinta un pattern simptomatologic care nu satisface criteriile pentru stresul acut, trebuie luat in consideratie un diagnostic de tulburare de adaptare. Simularea nu trebuie exclusa in acele situatii in care remuneratia financiara, oportunitatea unui beneficiu sau deciziile medicolegale joaca un rol.

Un alt simptom psihologic al stresului este tensiunea musculara, care poate fi asociata cu tremor, senzatia de iritatie sau sensibilitate musculara. Multi indivizi cu anxietate generalizata prezinta simptome somatice. Anxietatea generalizata apare frecvent concomitent cu tulburarile afective si cu alte tulburari care au legatura cu acestea.

Simptomele stresului la locul de munca se pot manifesta in plan comportamental, fiziologic, psihologic si social. Reactii comportamentale sunt activitati practicate deschis, pe care individul stresat le foloseste in incercarea de a face fata stresului, si includ: atitudini de rezolvare a problemei, de retragere si de folosire a substantelor care provoaca dependenta. Reactiile psihologice implica, in primul rand, procesele emotionale si cerebrale, reactia psihologica cel mai des intalnita fiind utilizarea mecanismelor de aparare (eforturile psihologice de a reduce anxietatea asociata cu stresul). In ce priveste reactiile fiziologice la stres, exista dovezi ca stresul la locul de munca se asociaza cu functionarea neregulata a inimii, hipertensiune, puls accelerat, cresterea colesterolului. Stresul a mai fost asociat si cu declansarea unor boli, cum ar fi cele respiratorii si infectiile bacteriene, care netratate pot avea continuitate pe termen foarte lung.

Bibliografie:

Albu, M. (2000) Metode si instrumente de evaluare in psihologie". Cluj Napoca: Editura Argonaut;

Anton, A. (2010). Recenzie la „Traumele psihologice si stresul post-traumatic" de Rezmond B. Flemerz, Jr., Ph. D., publicata in lucrarea „Prevalenta si cauzalitate in abordarea stresului". Sibiu: Editura Psihomedia;

Birkhenibil, V. (2000). „Stresul, un prieten prietenos". Bucuresti: Editura Gemma Pres;

Bogathy, Z. (2000). „Introducere in psihologia muncii". Timisoara: Editura Tipografia de Vest;

Bogathy, Z. (2004). „Manual de psihologia muncii si organizationala". Editura Polirom;

Constantin, T. (2004). „Evaluarea psihologica a personalului". Iasi: Editura Polirom;

Constantin, T., Stoica, C.tin. (2002). „Managementul resurselor umane. Ghid practic si instrumente pentru responsabilii de resurse umane si managerii". Iasi: Editura Institutului European;

Cristea, D. (2000). „Tratat de psihologie sociala". Editura Pro Transilvania;

Fischer, G., Riedesser P. (2007). „Tratat de psihotraumatologie". Bucuresti: Editura Trei.

Kinzie, J. D., Goetz, R. R. (1996). „A Century of Controversy Surrounding Posttraumatic Stress-Spectrum Syndromes: The Impact on DSM-III and DSM-IV". SUA: Journal of Traumatic Stress, volumul 9, 1996;

Selye, H. (1984). „Stiinta si viata". Bucuresti: Editura Politica;

Stora, B. J. (1999). „Stresul". Bucuresti: Editura Meridiana;

Tabachiu, A. (2003). „Psihologie ocupationala". Bucuresti: Editura Universitatii Titu Maiorescu;

Talbott, S. (2004). „The Cortisol Connection Diet". Alameda, CA, SUA: Hunter House Inc.;

Autor: Mihai Adrian Paun