Un grup de maimute au fost introduse intr-o cusca. In mijlocul custii era o scara si, daca o maimuta ar fi urcat pe ea, ar fi ajuns la un ciorchine de banane. Evident ca prima lor intentie, cand au intrat acolo, a fost sa urce pe acea scara. Cand incercau sa faca asta, oamenii de stiinta de pe margine puneau furtunul cu apa de mare presiune pe ele – atat pe cea care a indraznit, cat si pe celelalte de pe margine. Si au tot pus atat de mult furtunul, incat maimutele au prins regula. Dupa un timp, una din maimute a fost inlocuita cu una noua. Evident ca cea noua, primul lucru pe care l-a facut, a fost sa incerce sa se urce pe scara. Nu a mai fost nevoie ca cercetatorii sa intervina, celelalte maimute au dat-o jos si au batut-o ca pe un fan al echipei de fotbal adverse. Apoi cercetatorii au mai schimbat o maimuta. De data asta si prima maimuta inlocuita a contribuit la a-i administra bataie celei noi, desi ea nu fusese niciodata udata cu apa. Treptat cercetatorii au schimbat toate maimutele. Cand ultima maimuta a incercat sa se urce pe scara, toate au batut-o, desi niciuna din cele deja in cusca nu fusese udata, nu stiau de ce fac ce fac, decat ca asa trebuie, asa se face, asa este corect.

Spuneam ca atunci cand cineva greseste, vrem sa sufere. Asta se aplica si la noi. Suferinta pe care o simtim atunci cand cineva ne spune ca gresim este tot o incercare de a nu gresi. Cand eu gresesc, tu te astepti ca eu sa sufar si eu iti voi face pe plac, voi incerca sa nu te dezamagesc, sa nu gresesc. Cititul gandurilor are aceeasi idee. „Am impresia ca nu ma place. Am sa-l evit si eu in acest caz". De ce? Pentru ca asteptarea lui este sa nu ma mai vada si eu nu vreau sa gresesc fata de el, nu vreau sa-i insel asteptarea. Cel mult am sa ma supar eu exagerat, pentru ca el sa se simta vinovat si sa reiasa ca el este cel care a gresit. Caci vinovatia, evident, este o consecinta a greselii.

Conceptul de greseala a fost invatat. Si noi am fost maimute ude cand eram mici. Nu stiam sa ne purtam in societate. Nu intelegeam conceptul de posesiune, decat daca se referea la noi. Ii pocneam pe altii doar ca faceau o impresie mai buna doamnei educatoare. Voiam toate jucariile si le voiam atunci! Etc. Apoi am fost invatati cum e corect si cum nu. Ceea ce a fost minunat. Am invatat ca a gresi se lasa cu durere (emotionala si, uneori, chiar si fizica). Prin urmare, faptul ca ne simtim vinovati are, ca orice pe lumea asta, niste parti bune. Rareori, insa, frica de greseala nu ne calca in picioare toata viata. Rareori nu ne impiedica sa ne atingem potentialul, rareori nu ne tine umili si chiar cu un sentiment de vinovatie cand nu ne merge bine: „tu esti bolnav? Ah, la dracu, eu sunt sanatos. Imi pare rau!". De ce sa-mi para rau? Doar sunt sanatos! Pentru ca regula spune ca nu poti sa fii mai vesel decat cel mai trist dintre cei prezenti, altfel „n-ai suflet". Singurul mod in care poti sa fii mai vesel decat cel mai trist om din grup este sa ai o boala mai grava decat a lui sau o conditie mai defavorabila. Dar asta probabil va duce la o discutie de genul „tu n-ai suferit cat am suferit eu". Asta se intampla de obicei, cand ni se pare ca am facut si noi ceva bine, ceva apreciat (ceva care nu e gresit), incercam sa-i depasim pe altii care au facut acelasi lucru. Si, daca nu ne iese, macar sa-i aratam cu degetul pe cei care „au gresit", macar ca ei sa fim mai buni. Asta ca sa putem sa cerem autoritatii din capul nostru o apreciere, o vorba buna, un semn de iubire.

Este atat de important sa nu gresim, incat nu vom cere ajutor cand ne aflam in prapastie, „ca nu e corect, trisezi, trebuie sa te descurci singur". Nu vom alege anumite cai in viata, meserii care ne incanta, relatii care ne fac bine, pentru ca cineva ne-a convins ca este gresit/inferior/rusinos sa facem asta. Nu vom ajuta si nici nu vom accepta oameni cu alte valori decat ale noastre, pentru ca ei „gresesc si trebuie pedepsiti". De ce-i pedepsim pe cei care gresesc? Ca „asa se face" pe de o parte si, pe de alta, pentru ca a fi rau sau a face rau este ceva gresit, cu aceasta exceptie. Daca cineva greseste, a fi agresiv cu ei se justifica, nu mai este o greseala. Si vai ce ne mai place sa spalam pe jos cu cei care gresesc, sa-i barfim, sa-i certam, sa-i invinovatim, sa-i aratam cu degetul, sa radem de ei! Pentru ca ei nu sunt corecti ca noi, ne sunt inferiori si este in regula sa nu-i consideram fiinte la fel de valoroase ca noi.

Ce este cu adevarat, gresit, deci? Nu? Aceasta e intrebarea care ne distrage de la a considera greseala gresita. Greseala nu este un fapt de viata, ci o emotie. Ziceam, intr-un alt articol, ca este diferenta dintre asteptarile/valorile noastre si realitate. Si cel mai adaptativ lucru este sa ne schimbam asteptarile sau sa continuam sa facem ceva pana ne atingem targetul. Adica, sa tratam realitatea ca si cum nu ne critica nimeni, ca si cum orice am face este ok si scopul ar fi nu sa nu gresim, ci sa fim fericiti si sa oferim fericire si celorlalti.

Frica de greseala ne impiedica sa ne atingem potentialul pentru ca incearca sa ne protejeze de durere, de un efort gratuit, de a ajunge sa fim considerati inferiori de altii. Dar, frica de greseala ne este utila atata timp cat suntem copii, cat suntem infantili, cu frica de autoritate. Caci frica de greseala este o frica de autoritate, de ceva sau cineva pe care-l consideram ca se pricepe mai bine la viata decat noi. Am inceput considerand ca parintii stiu mai multe despre viata decat noi si am avut dreptate. Este, totusi, posibil, ca la varsta la care cititi articolul asta sa stiti mai multe despre viata decat parintii vostri, cel putin in ce priveste valorile voastre. Acum voi puteti fi autoritati sau puteti lasa realitatea insasi sa fie autoritate. Autoritatea nu greseste decat fata de o alta autoritate. Ati auzit vreun preot sa spuna ca Dumnezeu a gresit? Nu. Pentru ca nu exista o autoritate mai mare in religie. Cel care isi conduce viata si se raporteaza la el, nu mai greseste la fel de des, sa zicem. Cel care are reguli mai flexibile, mai adaptate la dansul vietii (o autoritate mai mare decat el), greseste mai putin, de asemenea. Mai mult, viata nu vrea sa suferi. Daca vrea, iti ofera exact cata durere se preteaza si nimic mai mult. Daca ai viteza si ai gresit, mori, pentru ca asta se preteaza. Daca ai supravietuit fara nicio zgarietura, atunci asta a fost ceea ce s-a pretat la actiunea pe care ai facut-o. Viata nu vrea sa suferi mai mult. Vei suferi doar pentru ca ceilalti te vor certa. Faptul ca vei da banii sa repari masina nu implica o suferinta. Daca vei suferi, iarasi va fi pentru ca cineva, inclusiv tu, vrea ca tu sa suferi, dar viata nu-ti cere asta.

Vinovatia pe care o simti este pentru ceilalti oameni. O vei simti atata timp cat alegi sa o simti. Daca atunci cand erai mic, a te simti vinovat te scutea de bataie, sa zicem, acum suferinta este insasi bataia si ti-o administrezi singur/a. Doar ca acum cunosti mult mai multi oameni cu valori extrem de diverse si este aproape imposibil sa nu gresesti macar fata de unul. Prin urmare, poti sa-ti propui acest scop imposibil sa nu gresesti fata de nimeni si sa suferi intens daca cineva ti-a dat de inteles ca „i-ai gresit" sau poti sa-ti propui sa realizezi ceva maret in viata, ceva care sa atinga viata ta si a celorlalti intr-un mod deosebit.

In final, ma bucur ca ti-e frica de greseala! Sper sa-ti fie in continuare si sper sa intelegi ca cea mai mare greseala nu este sa gresesti, ci sa-ti traiesti viata cu frica de greseala. Fie-ti frica de greseala de a lasa greseala sa-ti limiteze viata! Si lasa ca singura autoritate sa-ti fie propria fericire! Ai gresit fata de ea pana acum?

Autor: Dumitru Sorin