Cibernetica este un domeniu al stiintei care urmareste sa gaseasca principiile comune in, functionarea masinilor, a organismelor si a societatii" si sa elaboreze regulile matematice ale dirijarii si ale reglarii sistemelor care cuprind o conexiune inversa (feedback).

Rolul conexiunii inverse in dispozitivele mecanice consta in capacitatea obiectului comandat de a transmite dispozitivului de comanda, prin canalele de conexiune inversa, informatii despre starea sa. Dispozitivul de reglaj prelucreaza informatia obtinuta referitor la starea obiectului si trimite o noua comanda de reglaj in conformitate cu manifestarile aparute in obiectul reglat.

Prin urmare, pentru cibernetica este important faptul ca informatia circula permanent in toate sistemele de executie cu reglaj automat. Ceea ce este deosebit de important este faptul ca circulatia are loc atat in sens direct (pe caile de comanda a obiectului), cat si in sens invers (pe calea informarii asupra starii obiectului).

Din aceste motive a devenit necesar sa se adanceasca studiul problemelor care se refera la controlul si comunicatia informatiei in sistemele cu autoreglare. Formele cele mai perfectionate de autoreglare se intalnesc in organismul animal si in cel uman. De aceea, insusi Norbert Wiener a facut studii de fiziologie si a primit sprijinul fiziologilor si al psihologilor. Important este faptul ca P.K. Anohin a descoperit – dupa cercetari experimentale – mecanismul neurofiziologic de reglare si corectare a actelor adaptive ale organismului animal si ale celui uman. El a dezvoltat o teorie a reflexului datorita descoperirii, aferentatiei inverse" a rezultatelor actiunii reflexe.

Figura 1. Schema aferentatiei inverse:

Care este sensul aferentatiei inverse? Orice act reflex are o cale aferenta directa R → C.N., o cale efectoare C.N. → E si o aferentatie inversa E → C.N. In orice act comportamental al organismului animal sau uman orientat spre obtinerea unui efect adaptiv, aferentatia inversa informeaza asupra rezultatelor actiunii efectuate si da organismului posibilitatea sa aprecieze reusita actiunii executate si s-o corecteze in caz de nereusita.

"Sa presupunem, spune Anohin, ca un om are intentia de a lua un pahar de apa de pe o masa cu multa vesela. Dar intinzand mana a apucat, din neatentie, toarta unei cani... Greseala facuta este indreptata imediat. Cana este pusa la locul ei si este apucat paharul."

Vederea canii si atingerea toartei, ca si vederea paharului si atingerea lui sunt impulsuri aferente inverse care alcatuiesc o informatie despre masura in care rezultatul actiunii corespunde intentiei initiale. Prin acelasi mecanism neurofiziologic sunt reglate si corectate miscarile voluntare ale omului, exprimarile lui verbale si procesul formarii deprinderilor etc.

Se stie ca sistemul nervos central executa functiile unei imense masini de calcul in care nenumaratele mesaje care sosesc la creier sunt clasificate si ordonate in sistemul celor 14-15 miliarde de celule nervoase si se realizeaza reglarea multiplelor si variatelor acte comportamentale ale omului.

De altfel, cibernetica", dupa cum spune Gh. Zapan, „avand ca obiectiv practic proiectarea masinilor automate, capabile sa inlocuiasca anumite functii specifice omului (semnalizarea senzoriala, memoria, gandirea, reglajul), a pornit de la modele fiziologice si psihofiziologice".

Eficacitatea actiunilor organismului uman – ca si cea a masinilor cibernetice –, este data de stabilirea programului si de corectarea permanenta.

Ecoul uluitoarelor succese si realizari ale ciberneticii in diferite domenii teoretice si practice a dus la dezvoltarea si a altor laturi ale ciberneticii ca: teoria informatiei, teoria comunicarii informatiei, teoria codificarii, teoria programarii, teoria reglajului automat etc. Acest ecou s-a facut simtit in scurta vreme si intr-o serie de stiinte ca: biologia, medicina, lingvistica, psihologia, pedagogia etc., stiinte care cerceteaza si aplica in domeniul lor aceste cuceriri ale stiintei contemporane.

In pedagogie s-au facut incercari de aplicare a ciberneticii si in urma experimentarii s-au obtinut unele rezultate in explicarea si dirijarea procesului didactic de invatare, de insusire a cunostintelor pe baza dirijarii prin conexiune inversa. Procesul didactic are un aspect cibernetic si, ca urmare, trebuie sa se sprijine pe cibernetica in rezolvarea problemelor instructiv-educative (L.N. Landa, Louis Couffignal, Skinner, Crowder etc.).

, Posibilitatea de a aplica cibernetica la studiul fenomenelor pedagogice, se bazeaza pe faptul ca instructia (si educatia) poate fi considerata un anumit tip de comanda si control (prin conexiune inversa, n.a.) constand in dirijarea formarii si dezvoltarii proceselor si insusirilor psihice ale persoanei".

Landa arata ca procesele psihice pot fi dirijate ca si cele fizice, chimice, biologice etc.

Tratarea cibernetica a procesului didactic poate fi limitata, in gradualitatea sa specifica, la sfera problemelor legate de transmiterea si insusirea cunostintelor, adica la instruire. In perspectiva, se poate lua in consideratie si abordarea cibernetica a problemelor de educatie si autoeducatie – coordonate importante in formarea si dezvoltarea personalitatii omului.

In continuare, se vor prezenta unele aspecte cibernetice ale procesului didactic si apoi se va incerca un raspuns la intrebarea daca este posibila dirijarea prin conexiune inversa a dezvoltarii personalitatii omului prin educatie si autoeducatie.

Procesul de transmitere a cunostintelor este considerat un sistem de dirijare cu conexiune inversa. Desfasurarea unei lectii presupune circulatia unui flux de informatii direct de la profesor la elevi si, prin conexiune inversa, de la elevi la profesor despre rezultatul obtinut, despre felul cum s-a inteles (receptat) materialul, despre notiunile si deprinderile formate, intr-un cuvant, despre felul cum s-au insusit cunostintele necesare.

In lucrarea „Pedagogia Cibernetica" Louis Couffignal arata etapele dezvoltarii sistemului profesor-elevi si stabileste si locul invatamantului programat in acest sistem.

Iata care sunt aceste etape:

1. Mecanismul pedagogic de transmitere a informatiilor in sistemul profesor-elevi, folosit inca din antichitate, consta in faptul ca profesorul vorbeste (explica) si elevul asculta, pentru care motiv il numeste, legatura pedagogica directa". Mecanismul pedagogic cu legatura directa este comparat cu un mecanism de transmitere a informatiei: profesorul este emitatorul, elevul este receptorul, canalul este format din vibratiile acustice ale aerului intre profesor si elevi (fig. 2), care formeaza suportul informatiei transmise. Aceasta forma a legaturii directe era altadata singurul mijloc de transmitere a informatiilor care se cunostea.

Figura 2:

2. Legatura pedagogica prin conexiune inversa, formeaza o noua etapa in dezvoltarea sistemului profesor-elevi. Consta in faptul ca, in acest caz, profesorul isi intrerupe din cand in cand expunerea lectiei si pune intrebari de control elevilor. Elevii dau raspunsuri la intrebarile puse. In aceste conditii, profesorul modifica desfasurarea lectiei, adaptand-o in raport de informatiile cuprinse in raspunsurile elevilor.

In acest stadiu al dezvoltarii sistemului profesor-elevi, apare rolul conexiunii inverse (feedback) pe care Couffignal o numeste „legatura reflexa de transmitere a informatiilor" (fig. 3):

Figura 3:

3. In dezvoltarea sistemului profesor-elevi s-au adaugat alte mijloace care au imbogatit posibilitatea profesorului de transmitere a informatiilor.

La materialul verbal, altadata singurul mijloc existent de transmitere a informatiilor, s-au adaugat materialul intuitiv si, in vremea noastra, mijloacele digitale, filmul si televiziunea.

Mijloacele moderne maresc capacitatea de transmitere directa a informatiilor de la profesor la elevi, dar implica si dificultatea profesorului de a dirija prin conexiune inversa activitatea instructiva a elevilor. Aceasta se datoreaza faptului ca volumul de informatii care vin de la elevi la profesor este foarte mare, incat acesta nu mai poate sa faca fata. De aceea, se propun in cadrul invatamantului programat tehnici pedagogice noi (masini de invatat, masini examinatoare, platforme tehnologice digitale, e-learning etc.) care sa inlature aceste neajunsuri. Pentru acest motiv, invatamantul programat este considerat ca o cale de optimizare a procesului instructiv.

In acest stadiu de dezvoltare a sistemului profesor-elevi, legatura pedagogica reflexa (Couffignal) cuprinde: elementele legaturii directe de transmitere a informatiilor pe cale verbala – explicatiile si intrebarile profesorului si cele prin intermediul mijloacelor audio-vizuale (digitale) si conexiunea inversa (feedback), adica actiunea de raspuns a elevilor.

Se observa locul si rolul mijloacelor audio-vizuale (digitale) si invatamantului programat in sistemul profesor-elevi (figura 4).

Figura 4:

In cazul invatamantului programat se vede ca este vorba de ghidajul (dirijarea) prin conexiune inversa a unei actiuni in curs de desfasurare, care se modifica in functie de raspunsurile elevilor (profesorul fiind agentul de executie si, totodata, cibernetician care dirijeaza acest proces).

Invatamantul programat este justificat de initiatorii lui – Skinner, Crowder, Landa si altii –, dintre care unii l-au si experimentat (cu si fara masini) pentru urmatoarele consideratii:

• Volumul de cunostinte caruia trebuie sa-i faca fata copilul este considerabil in raport cu posibilitatile lui de insusire;

• Posibilitatile profesorului in cadrul invatamantului traditional sunt limitate, in sensul ca el nu poate sa faca fata fluxului de informatii de la elevi la profesor, adica de a efectua, prin formele de verificare de care dispune in prezent, controlul volumului de informatie inversa, pentru ca aceasta depaseste, in conditiile obisnuite ale muncii scolare, posibilitatile de receptie si de interpretare ale profesorului pentru toti elevii;

• Principiul tratarii individuale a elevilor nu poate fi aplicat cu mijloacele traditionale. Procesul didactic se desfasoara la, nivelul mijlociu": profesorul nu poate diferentia ritmurile de prezentare a informatiilor si volumul acestora in raport cu posibilitatile fiecarui elev;

• Invatamantul programat este considerat ca o cale de optimizare a procesului instructiv, intrucat ofera o serie de mijloace tehnice care duc la o anumita perfectionare a invatamantului, marindu-i eficienta.

Nejustificata pare insa afirmatia lui Couffignal, care considera mijloacele moderne audio-vizuale si tehnicile invatamantului programat un mecanism prin care profesorul este inlocuit in functia lui de transmitere a informatiilor.

Citam in ceea priveste mijloacele audio-vizuale:, un punct este deja castigat: inlocuirea profesorului ca emitator de informatii prin mijloace mecanice: cartea si mijloacele audio-vizuale".

Iar in ceea ce priveste invatamantul programat, el spune:, mecanismele care inlocuiesc profesorul in conexiunea inversa a legaturii reflexe sunt denumite cu termenul general de invatamant programat" (4. Op. Cat., p.41).

Se poate considera insa, conform celor de mai sus, ca asta nu inseamna – cum crede Conffignal –, ca mijloacele moderne audio-vizuale si invatamantul programat ar inlocui profesorul in procesul de transmitere al cunostintelor. Aceste mijloace moderne faciliteaza munca si maresc posibilitatile profesorului de a transmite cat mai eficient, in procesul de invatamant, cunostinte elevilor, de a le forma priceperi si deprinderi si de a contribui la formarea si dezvoltarea proceselor si insusirilor psihice ale acestora.

Educatia – proces de comanda si control prin conexiune inversa a formarii si dezvoltarii proceselor psihice

S-a aratat ca abordarea cibernetica a fenomenelor pedagogice se limiteaza la aspectul instructiv de transmitere si insusire a cunostintelor de catre elevi; nu s-a abordat inca aspectul educativ al dirijarii formarii si dezvoltarii proceselor si insusirilor psihice ale copilului in procesul instructiv-educativ.

Plecand de la afirmatia lui L.N. Landa ca instructia si educatia pot fi considerate ca un anumit tip de comanda si control prin conexiune inversa, constand in dirijarea formarii si dezvoltarii proceselor si insusirilor psihice ale persoanei, vom incerca, in primul rand, explicarea cibernetica a acestora.

In articolul, Despre abordarea cibernetica a teoriei invatarii", L.N. Landa pune insa o problema care trebuie sa ne retina atentia:

, Analiza psihologica a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor arata ca, in prezent, elementul de spontaneitate in formarea proceselor psihice este extrem de mare. Foarte frecvent, pedagogii nici nu-si dau seama cat de nenatural se rasfrang in constiinta elevilor cunostintele care li se comunica, cat de gresit se dezvolta priceperile pe care ei si le formeaza." Aceasta se datoreaza faptului ca unii profesori nu-si pun intrebari, in legatura cu ceea ce se intampla in constiinta elevului cand acesta isi insuseste cunostintele, rezolva probleme, realizeaza o anumita activitate" (op. Cat., p 268).

Aceasta se datoreaza si faptului ca unii profesori nu numai ca nu-si pun intrebari, dar nici nu cunosc elementele si procesul prin care se constituie procesele psihice atat de complexe si de subtile. Daca am incerca sa descifram, cat de cat, ce se petrece in mentalul elevului, cum intelege, cum traieste si cum reactioneaza la faptele si problemele puse si rezolvate in lectie, am vedea ca este posibila dirijarea formarii proceselor psihice prin conexiune inversa.

Motivatia afirmatiei:

Priviti clasa in timpul lectiilor si veti vedea ca avem posibilitatea sa dirijam procesul de formare si dezvoltare a diferitelor procese psihice pe baza informatiilor primite de la elevi – fie sub forma raspunsurilor verbale, fie sub forma atitudinii, a expresiilor exterioare ale trairilor subiective ale copiilor etc.

Sa ilustram aceasta printr-o lectie de gramatica: timpurile verbului, tinuta la clasa a V-a.

In comunicarea cunostintelor despre, timpurile verbului" s-a plecat de la un text cu 3 momente, alcatuit de profesor dupa o compunere anterioara a elevilor, Orasul nostru".

, Orasul nostru a fost in trecut sarac. Pe strazile inguste si intortocheate, picioarele se afundau in noroi pana la genunchi. In case, igrasia urca pana la tavan. Copiii isi pregateau lectiile la lumina lampii. Acum fata orasului nostru s-a schimbat ca-n basme. S-au ridicat blocuri si scoli. Peste cativa ani, in viitorul apropiat, orasul nostru va fi si mai frumos. Se vor construi inca multe blocuri si magazine, se va deschide un larg bulevard, pe care vor circula troleibuze si tramvaie elegante..."

Din analiza lectiei de gramatica:, timpurile verbului" se desprind urmatoarele:

1. Textul cuprinde aspecte care creeaza elevilor reprezentari vii despre orasul lor, asa cum arata in trecut, cum arata in prezent si cum va arata in viitor;

2. In text au fost introduse pentru cele trei momente ale orasului, cuvintele, in trecut", acum", si, in viitorul apropiat";

3. Verbele din primul fragment au fost la timpul trecut, din al doilea, la timpul prezent, si din al treilea, la timpul viitor;

4. Analiza exemplelor a urmarit scoaterea in evidenta a verbelor a caror actiune se petrece in trecut, in prezent sau in viitor. In acelasi timp, au fost subliniate verbele de la timpul trecut cu o culoare, cele de la prezent cu alta culoare si cele de la viitor cu alta culoare.

5. la marginea tabelului, in dreptul fiecarui fragment corespunzator timpului verbelor respective s-au scris, in timpul analizei, cuvintele:, trecut", prezent", viitor".

Aceste repere sunt adevarate resorturi psihologice care orienteaza atentia, interesul de cunoastere si gandirea elevului, ii mobilizeaza constiinta, starile emotive si vointa incat se creeaza in clasa, la lectie, o atmosfera extraordinar de sobra si de prielnica pentru insusirea constienta si activa a cunostintelor de catre elevi.

Din prezentarea acestui exemplu se poate observa ca in procesul de invatamant prin lectii, exista posibilitatea dirijarii prin conexiune inversa a formarii si dezvoltarii diferitelor procese psihice ale copiilor.

Plecand tot de la procesul didactic, dar privind de data aceasta problema sub aspectul delicatelor si subtilelor procese ce se petrec in mentalul copiilor in timpul si cu ocazia lectiilor si chiar in afara lor, in contactul direct si nemijlocit cu realitatea inconjuratoare.

In procesul de invatamant, prin lectii, elevii isi insusesc un sistem de cunostinte stiintifice. Insusirea cunostiintelor in procesul de invatamant este un proces de cunoastere a obiectelor si a realitatilor de catre elevi.

Procesul cunoasterii incepe cu perceptia prin contactul direct si nemijlocit cu obiectele si fenomenele realitatii (materialul intuitiv) si, prin generalizarea datelor perceptive, elevul se ridica prin gandire la notiuni, concepte, idei, reguli, definitii, legi.

Cunostintele, notiunile elevului despre obiectele si fenomenele studiate vor fi cu atat mai precise si mai adanci cu cat se vor sprijini pe un numar mai mare de reprezentari vii dobandite printr-o experienta perceptiva directa. In procesul cunoasterii, reprezentarile au un loc important. Ele stau la baza memoriei si imaginatiei si au un rol de trecere de la perceptie la gandire (notiune → concept → construct).

Sa vedem cum se formeaza aceste procese.

Urmarind explicarea cibernetica a procesului de insusire a cunostiintelor in sistemul profesor-elev, observam ca in legatura pedagogica cu conexiune inversa (feedback), Couffignal introduce legatura informatiei care strabate mentalul elevului si pe care el o numeste, legatura informationala interna". Oricare ar fi emitatorul, explicatiile verbale ale profesorului sau materialul audio-vizual, receptorul este elevul. Canalul, care transmite informatiile, este constituit din vibratiile auditive sau vizuale. Vibratiile auditive sunt percepute de organele de auz, vibratiile vizuale de organele vederii. Ele sunt transformate in vibratii bioelectrice care merg la nervi. Aceste vibratii formeaza o suita de impulsuri nervoase si formeaza suportul informatiilor percepute. Aceste informatii sunt decodificate, adica descifrate si stocate (pastrate) in memoria copilului (, cutia neagra", memoria de lunga durata, MLD).

In legatura pedagogica reflexa, elevul avand sa raspunda la diferite intrebari, acestea sunt incluse in calea informationala interna in functiile care conduc la emiterea informatiilor. Informatia emisa de elev este, in general, rezultatul unei prelucrari si decodificari intr-un nou suport, devenind astfel informatii pe care nervii motori ai copilului le transmit mediului extern sub forma de vibratii ale organelor fonatorii sau a gesturilor scrisului. Aceste informatii sunt transmise prin conexiune inversa (feedback) la profesor (figura nr. 5).

Figura numarul 5:

Interpretarea lui Couffignal explica circulatia informatiei de la profesor la elev, pe cale directa, iar dupa ce a fost prelucrata in mentalul elevului, transmiterea pe calea conexiunii inverse la profesor. Aceasta interpretare nu explica insa si procesele care se formeaza in mentalul elevului.

Pentru explicarea acestor procese trebuie sa pornim de la fundamentele vietii psihice a omului si de la teoria despre activitatea reflexa a creierului (Pavlov), imbogatita si dezvoltata de catre Anohin prin teoria aferentatiei inverse si a acceptorului actiunii, facand apel si la interpretarea cibernetica.

Ce este si cum se formeaza imaginea in actul perceptiei si a altor procese psihice?

Curentul materialist in stiinta afirma ca, in procesul cunoasterii realitatii obiective, excitatiile externe se transforma in fapte de constiinta. In aceeasi ordine de idei, insa, constiinta este, inca, o mare necunoscuta a psihologiei, in special si a vietii, in general.

Elevul in procesul lectiilor receptioneaza actiunea obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare (materialul intuitiv) – adica primeste informatii despre aceasta lume pe diferite canale senzoriale. Transformarea excitatiei fizice in proces nervos (Pavlov) presupune un proces de codificare, adica de inregistrare si transpunere intr-un anumit cod a vibratiilor acustice, vizuale etc.

In analizatori se produc succesiv procese de recodificare, adica de retransmitere a informatiilor pe canalele senzoriale, avand ca rezultat final in creier decodificarea, adica descifrarea informatiilor – aparitia imaginii psihice a perceptiei.

Codificarea in cazul actelor perceptive se refera la seria fenomenelor fizice, a excitatiilor si a transmiterii acestora pe parcursul analizatorilor. Ca sa ia nastere procesul psihic, necesara si esentiala este decodificarea. Prin decodificare se realizeaza functia reflectarii subiective a lumii obiective, perceptia sau imaginea obiectului. Imaginea obiectului se contureaza in procesul unei continue confruntari intre mesajele venite din realitate, pe diferite canale senzoriale, care se corecteaza reciproc pe baza aferentatiei inverse (Anohin).

Pentru a explica mecanismul neurofiziologic care sta la baza formarii imaginii, E.N. Sokolov introduce notiunea de, model nervos al stimulului"., Prin modelul nervos al stimulului se intelege", spune Sokolov, sistemul unor celule nervoase care primesc informatii din partea unui stimulent in repetate randuri". Prin formarea acestui sistem corespunzator stimulentului, sistemul nervos, modeleaza" insusirile obiectului exterior. Aceasta notiune a sistemului nervos este analoaga cu notiunea, acceptorului actiunii" a lui Anohin si cu notiunea de, program" a lui A.V. Zaporojet. Acest mecanism neurofiziologic nu este altceva decat un sistem de legaturi nervoase temporare formate in zonele de excitatie de pe scoarta cerebrala, adica un stereotip dinamic.

Decodificarea sau aparitia imaginii psihice este consecinta directa a activitatii de analiza si sinteza corticala. Imaginea este rezultatul confruntarii informatiei actuale cu aceea deja stocata si clasificata in experienta anterioara in, cutia neagra" – MLD.

- Reprezentarea ca proces psihic este tot o imagine a obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare, dar o imagine actualizata. Perceptiile anterioare avand la baza excitatiile corticale, nu dispar, ci lasa anumite urme care pot fi, in anumite conditii, actualizate sub forma de reprezentari. Reprezentarea este rezultatul unui sir de acte perceptive – de confruntare si corectare permanenta a ceea ce se refera la un obiect perceput in conditii diferite, sau la obiecte diferite din seria de obiecte de acelasi fel. Reprezentarea sta la baza memoriei si imaginatiei si rolul ei consta in trecerea de la perceptie la notiune → concept → construct, care sunt reflectarea insusirilor generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor realitatii.

- Notiunea → conceptul → constructul, iau nastere in actul gandirii, prin lectii, ca un rezultat al generalizarii materialului perceptiv.

- Gandirea, ca proces de cunoastere mijlocita si generalizata a realitatii, capata intelesuri noi pe baza interpretarii ciberneticii. La nivelul gandirii se produce o prelucrare continua a informatiei care este treptat filtrata. Decodificarea este o tendinta esentiala a gandirii de a descifra realitatea prin practica. Raportarea subiectiva la realitate, confruntarea cu aceasta. Constituie o caracteristica esentiala a gandirii.

- Activitatea voluntara capata deasemenea o explicare mai cuprinzatoare pe baza interpretarii cibernetice. Activitatea voluntara se caracterizeaza prin faptul ca ea se efectueaza in directia unui scop, in vederea realizarii unui rezultat prevazut dinainte, avand la baza motivatia (implicit trebuintele – Maslow etc.).

Mecanismele prin care se realizeaza actele de vointa sunt aferentatia inversa si acceptorul actiunii (Anohin). Teoria lui Anohin despre acceptorul actiunii impreuna cu ideile sale despre aferentatia inversa a fost aplicata si de alti cercetatori pentru explicarea unor aspecte ale conduitei voluntare a omului. Organismul trebuie sa aiba un anumit program al actiunii, o imagine despre ceea ce trebuie facut si despre felul cum trebuie facut. Zaporojet afirma ca substratul fiziologic al acestui program, al acestei imagini, este acceptorul actiunii. La om, acceptorul actiunii are un caracter specific datorita actiunii dintre primul si cel de-al doilea sistem de semnalizare.

In componenta activitatii voluntare intra:

- Ideea si reprezentarea scopului, imaginea efectului final, a efectului de adaptare la conditiile mediului inconjurator;

- Imaginea situatiei concrete in care trebuie sa fie indeplinita actiunea;

- Reprezentarea felului cum poate fi faptuita actiunea respectiva.

Toate acestea nu sunt altceva decat programul, acceptorul actiunii, imaginea activitatii voluntare. Acesta formeaza aparatul fiziologic care, impreuna cu aferentatia inversa, contribuie la efectuarea miscarilor voluntare corecte si la corectarea celor gresite. Reusita actiunii este asigurata de concordanta dintre informatiile venite pe calea aferentatiei inverse si programul sau acceptorul actiunii. Acceptarea si reglarea activitatii voluntare la om se realizeaza pe baza aferentatiilor verbale.

Acceptarea actiunii este conditionata de multe ori de anumite idei morale. Actiunea provoaca aferentatii inverse, concordante sau neconcordante cu acceptorul, adica cu reprezentarile si ideile morale reflectate in constiinta omului. Aferentatia inversa poate sa aiba forma verbala provenita din aprobarea sau dezaprobarea persoanei insasi.

Formarea deprinderilor, inlaturarea deprinderilor rele si formarea celor pozitive are la baza acelasi mecanism de dirijare prin conexiune inversa, proces realizat in procesul instructiv-educativ de catre profesor.

Formarea si dirijarea acestor procese si fenomene psihice, ca si a altora, sunt rezultatul unor interventii active si a dirijarii prin conexiune inversa a profesorului – in cadrul diferitelor lectii si activitati educative.

Din cele de mai sus rezulta ca explicarea proceselor psihice este posibila pe baza interpretarii cibernetice.

De asemenea, se mai desprinde faptul ca procesele psihice constituie un anumit tip de comanda si control prin conexiune inversa. Reglarea psihica pe baza programului si aferentatiei inverse, ne da posibilitatea sa intrevedem dirijarea prin educatie a acestor procese in vederea formarii si dezvoltarii personalitatii copilului si adolescentului.

Daca procesul instructiv-educativ al copiilor si adolescentilor poate fi dirijat mai eficient prin intelegerea conexiunii inverse, putem considera ca si procesul autoeducarii acestora in vederea formarii si dezvoltarii continue a proceselor si insusirilor psihice si, in final, a personalitatilor lor sub toate aspectele, poate fi dirijat la fel. Punand la dispozitia tineretului aceste posibilitati, ii punem la indemana instrumentele proprii lui autoperfectionari.

Bibliografie

1. Anohin, P.K., (1957), Particularitatile aparatului aferent al reflexului conditionat". Analele Romano-Sovietice, Seria Pedagogie-Psihologie, Nr. 4.

2. Popescu-Neveanu, Zapan Gh., (1963), Unele probleme privind aplicarea ciberneticii la psihologie". Revista Analele Universitatii Bucuresti, Seria Stiinte Sociale, Anul XII, Ed. Politica, Bucuresti.

3. Landa, N.L., (1963), Despre abordarea cibernetica a teoriei invatarii. Cibernetica", Ed. Politica, Bucuresti.

4. Couffignal Louis, (1965) „Pedagogie cibernetica", Revista Europe.

5. Rousseau, J.J. (1973), „Emile sau despre educatie", Editura Didactica Si Pedagogica, Bucuresti.

6. Stanciu, I. Gh., (1995), „Scoala si pedagogia in secolul XX", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

7. Toma, S., (1983), „Autoeducatia – sens si devenire", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

8. Vaideanu, G., (1988), „Educatia la frontiera dintre milenii", Ed. Politica, Bucuresti.

9. Todoran, G., (1982), „Probleme fundamentale ale pedagogiei", Ed. Didactica, Bucuresti.

10. Cerghit Ioan, coord., (1983), „Perfectionarea lectiei in scoala moderna", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

11. Salade D., coord., (1982), „Didactica", EDP, Bucuresti.

12. De Landsheere Viviane, De Landsheere Gilbert, (1979), Definirea obiectivelor educatiei", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

13. Ausubel, D.P., Robinson, F.G., (1981), „Invatarea in scoala", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

14. Bruner, J.S., (1970), „Pentru o teorie a instruirii", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

15. Hilgard, E.R., Bower, G.H., (1974), „Teorii ale invatarii", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Autor: Matei Anghelescu