„..... Am încetat să mai cred în fericirea afișată sau în aparența de fericire. Este limpede că în sufletul oamenilor se petrec tot felul de lucruri de care aflăm, din păcate, prea târziu. Oameni care par a fi pe culmile succesului sângerează pe dinăuntru" (Alan H. Cohen- Viața ca o țeapă)". 

 A inceput sa ninga . Nu azi , nu ieri , ci cu mult timp inainte .Si s-a asezat , strat peste strat, zi dupa zi , formand un munte de zapada . La propriu si la figurat . S-a asternut zapada nepasarii in inimile noastre .Ne-au inghetat sentimentele pentru cei din jurul nostru . Am devenit fiinte cu nameti si gheata in inimi. Dintr-un egoism fatidic ne gandim doar la noi , la ce ar trebui sa facem sa ne simtim mai bine , mai fericiti , mai impliniti .

 De ce ne-am gandi la cei de langa noi , la cei ce au cu adevarat nevoie de noi ? Pentru ca egoismul nu doare. Indolenta nici atat. Nepasarea este un simbol al umanitatii , de ce sa ne facem noi probleme cand noi suntem singurii care contam pentru noi?

De multe ori, frica ne împiedică să facem multe lucruri. Ne e frică să spunem ceea ce gândim, pentru a nu fi judecați sau luați în râs. Ne e frică să facem ceea ce ne place cu adevărat, pentru a nu ieși din tiparele pe care ceilalți le-au fixat pentru noi. Ne e frică să râdem din toată inima ca să nu părem prea neserioși sau chiar nebuni. Ne e frică să plângem sau să recunoaștem uneori că ne este greu, ca să nu părem slabi. Ne e frică să ne exprimăm sentimentele, evităm anumite trări, persoane sau situații pentru a nu suferi. Și la sfârșit rămâne doar o listă lungă de regrete, de lucruri pe care nu le-am făcut  și care ne-ar fi făcut fericiți, o mulțime de întrebări de tipul „Ce-ar fi fost dacă?".

Peste tot pe unde trec zilele acestea, sunt informata cu sau fara voia mea, ca este luna dragostei. Si-atunci imi spun ca nu strica deloc sa ma gandesc care este nivelul meu de iubire, cui i-o dau, de la cine o primesc etc.

Dacă psihanaliza, ne spune Freud, nu îşi propune să răspundă întrebării "ce este femeia?", ci să surprindă cum devine ea femeie din copilul cu aptitudini bisexuale, oferindu-ne perspectiva complexităţii devenirii întru feminitate, prin schimbarea obiectului iubirii, cât şi a zonei erogene semnificative, comunismul a dus la aşezarea feminităţii în anumite ipostaze, pe care am încercat să le ilustrez in articol, identificând mecanismele psihice care au stat la baza unor metamorfoze sau a alegerii unor reacţii comportamentale.

Mentionez ca acest articol reprezintă un extras din lucrarea mea de disertaţie " O privire psihanalitică asupra feminităţii în comunism", susţinută in 2011, la incheierea Masteratului de Psihanaliză şi Psihologie Clinică Psihodinamică, din cadrul Facultăţii de Psihologie a Universităţii TiTu Maiorescu.