A fost odata ca niciodata un castel de cristal in care locuia cea mai frumoasa familie de regi de pe tot continentul. Supusii lor veneau din imprejurimi special sa le admire frumusetea si sa le aduca daruri, drept rasplata pentru ca le-au facut regatul celebru.

Cu această zi, deschid o serie de dezbateri pornind de la câteva întrebări, aleatoriu alese.

Odata ca niciodata, demult, tare demult, au fost doi oameni, Teodor si Sofia, care traiau foarte fericiti impreuna cu Ionut si Anuca, cei

doi copii ai lor. Ca sa intelegeti mai bine cat erau de fericiti, trebuie neaparat sa va povestesc cum se traia la ei pe-atunci.

De fiecare data cand aparea pe lume cate un copil, i se dadea sa poarte pentru toata viata un saculet

molicel. In acest saculet, de cate ori baga mana, gasea cate-o... CaldiceaMolicea. Acestea aveau

mare trecere, caci oricine le primea, se simtea cald, moale si placut in tot trupul si asta pentru mult

timp.

Pe vremea aceea era chiar usor sa primesti o CaldiceaMolicea. Cand cineva ii ducea dorul, era de-

ajuns sa se apropie de tine si sa-ti spuna: "Ce bine mi-ar prinde o CaldiceMolicea, imi dai, te rog,

una?" Atunci numaidecat bagai mana in saculetul tau cel moale si scoteai o CaldiceaMolicea cat o

manuta de copil. Si indata ce i-o asezai pe cap, pe umar sau pe genunchi, CaldiceauaMoliceaua

crestea si crestea, se intindea numai zambet de placere la lumina zilei. Atunci omul acela simtea

cum parca i se vara pe sub piele si cum ii incalzeste toate madularele

Se spune ca a fost odata ca niciodata un turist foarte multumit de sine insusi si de vacanta pe care si-o putea permite intr-o insula indepartata.

Iar acum se gandea cum sa isi petreaca cat mai placut ziua pe care o avea inainte.

Saetup o-is erac ep atnacav aeca nid ataenimid anub o-rtni i permite, pentru care muncise foarte mult, plimbandu-se agale pe plaja a vazut intr-un hamac zdrentaros undeva la umbra un tanar pescar.

iesise in larg, avusese noroc si prinsese in plasa lui mult mai mult peste decat de obicei.

Am avut o zi buna si am prins mai mult peste decat aveam nevoie." raspunse lenes pescarul.

ai mai putea pescui cel putin o data."

"Cum de ce? Ca sa ai mai mult peste"

"Si ce sa fac cu mai mult peste? Deja am mai mult decat as avea nevoie."

"Cum de ce? Ca sa il vinzi, sa ai mai multi bani."

"Si ce sa fac cu mai multi bani?" intreba in continuare plictisit pescarul

A fost odata ca niciodata, pe verzi meleaguri mioritice, o oita mititica care desi facea parte dintr-o turma mare si unita, cel mai adesea isi petrecea timpul intr-un patratel al ei de iarba preocupandu-se doar de ceea ce ii placea. Zilele oitei erau minunat de luminoase si linistite, nu avea nori de responsabilitati si ganduri de marire, iar aceasta stare de fapt era cea naturala, considera oita. iar oita se trezi dintr-o data oaie in toata regula, cu grija cantitatii de lapte de maine, cu ingrijirea mieilor sai, cu asumarea tuturor responsabilitatilor pe care oitele trebuie sa si le asume cand devin oi.

Aataenimid ed aezert es atiO .serui nu ac uare ietio eleliz muc organizand in cap toate sarcinile pe care le avea de indeplinit. Oitei devenite oaie ii placea viata ei si era absolut convinsa ca asa trebuie sa fie viata, ca asa e viata, ca acesta este cursul ei normal.

Tvarg etraof ivanlobmi es atio iz o-rtni dnac anap aetseca etao. Nu stia de ce anume s-a imbolnavit, nu il intelegea pe doctorul care se uita la ea cu compasiune si ii spunea ca trebuie sa o ia mai incet.

 Pai ea nu poate sta asa degeaba ca are multe lucruri de facut! Cum sa le faca altii? Nu, ea trebuie sa le faca, e responsabilitatea ei.