La inceput…
Privilegiul de a fi primul conceput i-a revenit lui Adam. Asa a decis Creatorul. Vazandu-i, insa, tristetea cu care admira merele din Rai, Creatorul a decis s-o contureze pe Eva din coasta lui.
De-atunci, nimeni n-a mai avut odihna…
Au urmat secole, s-au schimbat generatii si perechea Adam si Eva a populat lumea cu fiinte dupa chipul si asemanarea lor. Probabil ca rolurile erau bine definite, din moment ce nu exista studii care sa ateste nemultumirea vreunuia dintre ei. Nimanui nu i-a trecut prin cap ideea superioritatii asupra celuilalt.

Educatia permanenta instituie o noua viziune asupra educatiei, conturata mai ales pe parcursul celei de a doua jumatati a veacului al XX-lea, care desemneaza procesul de formare si dezvoltare a personalitatii pe durata intregii vieti a individului.
Conceptul de educatie permanenta ne atrage atentia, de asemenea, asupra faptului ca influentele educationale trebuie sa vizeze integralitatea persoanei umane. Se vorbeste, de aceea, de "educatie permanenta integrata", termenul "integrata" desemnand , pe de o parte, integrarea tuturor instantelor si formelor de educatie la diferite nivele (educatie prescolara, educatie scolara, educatia adultilor), si, pe de alta parte, integrarea intr-un sistem unitar a tuturor formelor sociale de educatie (formala, non formala si informala).

“Nimeni nu e o insula. Orice om este parte a unui continent.” John Donne, 1624
Desi par ca traiesc pe planete diferite – Marte si Venus, ca tot s-a incetatenit metafora! – desi diferentele dintre ei sunt ireconciliabile, desi avem mecanisme de gandire, simtire si comportament total diferite, un lucru e clar: barbatul si femeia nu pot trai unul fara celalalt.
Un cuplu inseamna intalnirea dintre doua fiinte care se aleg una pe alta. Suntem convinsi ca facem alegeri constiente, dar psihologii sunt de alta parere. Partenerul este un fel de oglinda a fiintei noastre in care ne vedem asa cum suntem cu adevarat. Este, de fapt, o jumatate complementara, aleasa in mod inconstient.

Poate ca va mai amintiti celebrele cuvinte auzite in momentul aselenizarii navetei spatiale Apollo 13: “Houston, avem o problema!”... Aceasta fraza este inca atat de bine cunoscuta, incat multi dintre noi o utilizeaza si astazi pentru a se referi la incidente de importanta minora.

Atunci insa a fost de fapt spus: “Este in regula, Houston, am avut o problema aici” – iar cuvintele au fost rostite de John Swigert, pilotul modulului.
Houston a raspuns calm: “Aici este Houston. Va rugam sa repetati.”
Apoi James Lovell, comandantul de zbor, a reluat: “Houston, am avut o problema. A fost o cadere de tensiune.”

Tacerea face parte din comunicare. Asa cum putem comunica prin absenta gesturilor, la fel de bine putem comunica prin absenta cuvintelor. Tacerea nu inseamna intotdeauna a nu avea nimic de spus, asa cum nu intotdeauna a vorbi inseamna a avea ceva de spus.
Sunt momente in care prin tacere putem sa exprimam mult mai multe lucruri decat prin cuvinte. De ce alegem uneori tacerea in locul unui raspuns prin cuvinte? Poate pentru ca tacerea este susceptibila de ambiguitate, de echivocitate, in mai mare masura decat cuvintele; oamenii uneori nu au curajul rostirii, si atunci prefera sa inlocuiasca cuvintele cu o tacere sugestiva.