“A transmite viata” - iata o afirmatie prin intermediul careia Jacques Salome mi-a schimbat perspectiva asupra maternitatii... nu “a avea copii”, nu “a face copii”, nu “dorinte de copii”. Transmitem mai departe ceva ce ne-a fost transmis la randu-ne- VIATA. Dam mai departe ceea ce am primit, fie ca ne dam seama de asta sau nu. Iubim asa cum am fost iubiti, educam asa cum am fost educati.

Poate v-a revoltat ultima afirmatie. Da, fara sa vrem, in ciuda eforturilor de a face altfel, scapam continuturi ce au fost sadite in noi catre copiii nostri.

Primul mediu afectiv al copilului este familia, de aceea, de tonusul relatiilor din sanul ei depinde dezvoltarea lui afectiva ulterioara. Echilibrul copilariei isi are sursa in bucuria pe care copilul o traieste in prezenta celor dragi, in sanul unei familii echilibrate, calme, normale. Descoperirea, mai devreme sau mai tarziu, ca unirea parintilor sai nu este perfecta cum si-a inchipuit-o, copilul incepe sa spuna la indoiala imaginea ideala pe care si-a facut-o despre fiecare dintre ei. Aceasta descoperire poate sa ucida in el pentru totdeauna increderea in viata si in oameni. Este deci necesar ca parintii sa se inteleaga intre ei cel putin atat cat copilul sa nu poata pune sub semnul intrebarii viitorul sau, sa nu se indoiasca de valoarea exemplului pe care-l dau ei.

Cand spun asta nu ma refer la indiferenta parintelui fata de copil in momentele lui triste, ci pentru a-l invata pe copil sa accepte si sa faca fata in mod constructiv daca sufera o pierdere, astfel incat sa nu-si nege sentimentele si sa nu fie coplesit de ele.

Cand se intampla ceva trist, fie ca e vorba de moartea unui animal drag sau de un prieten care pleaca departe, lasa-ti copilul sa dea frau liber sentimentelor. Nu-l grabi, indemnandu-l sa-si inabuse tristetea. Nu incerca imediat sa-l inveselesti, recunoaste-i sentimentele, vorbeste despre ele, fii pur si simplu alaturi de el.

Motto: "Daca nu simtiti o mare fericire atunci cand pictati, lasati-va de meserie!" – Medi Wechsler Dinu

In jurul varstei de 18 ani sau chiar mai devreme, tinerii se afla in fata unei decizii majore, decizie ce le va marca, intr-un fel sau altul, existenta viitoare, de exemplu facultatea pe care o vor urma. De multe ori am auzit parinti exprimandu-se: „vreau sa-l dau la facultatea... vreau sa se faca... sa ajunga, sa..." Nu e vorba despre ce vrem noi, parintii!! Viitorul le apartine copiilor nostri!

„A cunoaste pe altii este o mare stiinta, dar cunoasterea de sine este suprema stiinta" (Lao Dzi)

Conceptul de autocunoastere se refera la procesul de explorare si structurare a propriilor caracteristici (ca, de exemplu, abilitati, emotii, motivatii, atitudini, credinte, etc.) in urma caruia rezulta imaginea de sine a persoanei. Este important sa ne cunoastem pe noi insine si sa ne acceptam asa cum suntem.

Pentru a ne adapta la mediul in care traim si pentru a ne mentine la un nivel optim din punct de vedere mental si emotional trebuie sa intelegem cateva principii de viata, asa cum imi place sa le numesc. Desigur, nu o sa scriu decalogul rationalitatii – care ar fi important de retinut –, insa mentionarea unor aspecte referitoare la dezvoltarea personala sunt utile atat pentru cadrele didactice, cat si pentru parinti si elevi, intrucat familia si scoala sunt reprezentative in viata elevilor.