Exista intotdeauna, in grupa prescolarilor de varsta mica (3 ani), care pasesc pentru prima data in gradinita, copii care resimt puternic despartirea de parinti si care se manifesta, in functie de temperament, fie plangand indelung si sfasietor, fie trantindu-se pe jos, fie izolandu-se intr-un colt al incaperii, dar dorindu-si, fiecare, un singur lucru: sa paraseasca noul mediu, in care totul pare ostil. Nu este mai putin adevarat ca, in primele 2-3 zile de la inceperea gradinitei, atmosfera generala este foarte trista (vor plange, prin imitatie, chiar si unii dintre copiii care par incantati de multimea jucariilor). Dar, de regula, dupa o saptamana, cel mult doua, de frecventare a gradinitei, copiii se familiarizeaza cu noul mediu, cu educatoarea, cu grupul de copii, iar despartirea de mama se produce firesc. Daca, insa, trec saptamani si copilul continua sa respinga hotarat mediul gradinitei, invocand suferinte imaginare si plangand cu aceeasi disperare, cu care o facea in primele zile, atunci putem vorbi despre o fobie.

Aparuta in situatii noi, anxietatea il ajuta pe om sa se adapteze mai bine. Alaturi de teama si instinctul de a fugi, aceasta este un mecanism de aparare impotriva unui pericol. Insa, atunci cand aceste temeri devin cvasipermanente si impieteaza asupra vietii cotidiene, apare anxietatea patologica.

Anxietatea patologica este o teama fara obiect, care deformeaza perceptia asupra experientei traite in prezent in raport cu viitorul presimtit ca ostil, fata de care se instaleaza o stare de alerta. Persoana are convingerea neputintei si dezorganizarii sae in fata pericolului.Simptomatologia vegetativa generatoare de disconfort somatic intretine un cerc vicios prin care anxietatea se autoalimenteaza.

Tulburarea anxioasa generalizata se caracterizeaza prin anxietate persistenta pentru o perioada de cateva luni. Aceasta afectiune afecteaza arii importante din viata umana, de la familie la locul de munca.

Suferinta fizica reprezinta un limbaj prin care psihicul isi exprima conflictele, suferintele, nemultumirile pe care nu le putem verbaliza. De multe ori, cand suntem afectati de o suferinta fizica primul gand pe care il avem, este sa ne prezentam la doctor, insa de multe ori constatam ca nu exista o baza organica a suferintei noastre. Aceasta este somatizarea, modul in care psihicul nostru isi exprima conflictele inconstiente, pe care nu avem curajul sa ni le asumam, sau sa le constientizam. Este modul in care suntem fortati sa ne intelegem, sa ne cunoastem si sa ne exprimam, pentru a ne redobandi sanatatea si armonia. Suferintele fizice, trebuiesc interpretate ca limbaje complexe, care incearca sa ne comunice un mesaj despre noi insine, un aspect problematic intern, de care nu suntem constienti.

Copiii exprima aceste conflicte printr-un limbaj somatic variat, deoarece dezvoltarea personalitatii lor este presarata de conflicte de ordin psihologic, pentru care nu au resurse si nici cunostinte sau abilitati de rezolvare.