Imaginea de sine constituie un rezultat sau produs al prizei de constiinta. In linii mari, am putea echivala imaginea de sine cu unul dintre efectele actiunii intreprinse de subiect.

In opinia lui C. Rogers, imaginea de sine se prezinta ca un sistem de autoaprecieri, ea desemnind perceperea omului de catre sine insusi.

И. Кoн sustine ca imaginea de sine este un fenomen integrator ce reflecta continutul constiintei de sine; un sistem de elemente cognitive, afective si comportamentale, nu un sistem de montaje obisnuite, deoarece ea este intotdeauna individuala si specifica.

Cele mai bogate daruri isi pierd valoare atunci cand numai mana le ofera si nu inima. – Al. Dumas

O persoana care si-a format conceptia despre lume si si-a fixat idealurile si atitudinile fata de aspectele vietii, un om cu personalitatea conturata va reusi sa se judece obiectiv si sa aibe o atitudine critica fata de anumite trairi afective negative. Autoreglarea afectiva se poate realiza prin orintarea spre alte obiective, prin constientizarea trairilor afective negative si dorinta de a le schimba cu sentimente pozitive. Sentimentele unei persoane si modul lor de ierarhizare in jurul sentimentului dominant dezvaluie o latura esentiala a personalitatii.

Psihologia animala s-a aplecat relativ in mica masura asupra ideii de personalitate. Mai mult, conceptul ar putea parea psihologiei traditionale o adevarata „erezie", desi simtul-comun atribuie in permanenta trasaturi umane animalelor de companie. In ce masura aceste trasaturi sunt relevante pentru comportamentul animalului, poate starni curiozitatea cercetatorilor. In acest sens, oamenii de stiinta americani Samuel Gosling, Oliver John & Virginia Kwan (2003), in studiul lor „A Dog's Got Personality: A Cross-Species Comparative Approach to Personality Judgments in Dogs and Humans", publicat in Journal of Personality and Social Psychology, isi propun o analiza comparativa intre specia umana si specia cainelui comun.