De multe ori, frica ne împiedică să facem multe lucruri. Ne e frică să spunem ceea ce gândim, pentru a nu fi judecați sau luați în râs. Ne e frică să facem ceea ce ne place cu adevărat, pentru a nu ieși din tiparele pe care ceilalți le-au fixat pentru noi. Ne e frică să râdem din toată inima ca să nu părem prea neserioși sau chiar nebuni. Ne e frică să plângem sau să recunoaștem uneori că ne este greu, ca să nu părem slabi. Ne e frică să ne exprimăm sentimentele, evităm anumite trări, persoane sau situații pentru a nu suferi. Și la sfârșit rămâne doar o listă lungă de regrete, de lucruri pe care nu le-am făcut  și care ne-ar fi făcut fericiți, o mulțime de întrebări de tipul „Ce-ar fi fost dacă?".

Ce-i diferentiaza pe cei care-si traiesc visul de cei care traiesc o „viata obisnuita", mediocra? Frica de greseala! Ce ne impiedica sa comunicam plenar, sa ne oferim mai multa iubire? Frica de greseala! Ce ne incurajeaza sa ne plangem, sa suferim, sa barfim, sa desconsideram? Frica de greseala! Iar frica aceasta este strict o frica fata de cer, vor zice ceilalti oameni.

Cei mai multi dintre noi sunt interesati de modul cum se imbraca, nu-i asa? Sunt interesati ca frazele pe care le spun sa nu raneasca persoane din jur. Sunt interesati sa nu faca greseli gramaticale de care cei din jur sa-si dea seama. Sunt interesati sa nu faca greseli logice de care cei din jur sa-si dea seama. Ne aducem aminte cu zambetul pe buze de acea emisiune cu Gaita la care oamenii dadeau raspunsuri haioase la intrebari pe care nu le intelegeau, dar nu voiau sa recunoasca („ati avut vreodata accident pe artera vasculara?", „nu, ca eu nu am carnet" sau „dumneavoastra aveti materie cenusie?", „nu, ca eu stau la bloc"). Stim despre ei ca au gresit, dar probabil ii vom descrie intr-o maniera mai condescendenta de atat. Cand cineva greseste, tendinta generala este sa-l facem sa sufere pentru asta!

Fricile si fobiile sunt fenomene frecvente, o evaluare recenta aratand ca peste 60% dintre persoanele studiate prezinta o frica vis-a-vis de o situatie sau un obiect.

V-ati intrebat vreodata de ce exista durere pe lume? De ce sa nu traim in paradis constant? De ce trebuie sa suferim? Ei bine, filmul „The Answer Man" a venit cu un raspuns genial: pentru directie. Durerea ne impinge de la spate in doua directii: inainte in viata si in sus in evolutie. A ne opune vietii sau evolutiei este dureros. Prin urmare, durerea are un sens, un mesaj, un scop. Nu-i asa ca nu prea ne invata nimeni asta despre ea? Durerea este privita, in general, ca o monstruozitate, ceva ce trebuie sa evitam si sa depasim (adica sa ignoram). Durerea vine si noi trebuie sa facem ceva sa fugim de ea, sa luam o pastila sa o amortim, sa ne uitam la un film, poate uitam de ea etc.

Cu această zi, deschid o serie de dezbateri pornind de la câteva întrebări, aleatoriu alese.

Desi este normal sa ne ingrijoram in legatura cu anumite aspecte din viata noastra, exista persoane la care aceasta ingrijorare are cote ridicate, atat ca intensitate, cat si ca frecventa, lucru care le impiedica sa duca o viata in limite normale.